Concluzia
Istoria dezvoltării politice a Franţei prezintă un deosebit interes deoarece în sistemul politic francez s-au perindat succesiv aproape toate formele de guvernămînt. După cum se ştie Franţa a cunoscut în decursul îndelungatei sale istorii atît monarhia absolută, monarhia constituţională, imperiul, dar şi republica parlamentară, iar în prezent ea este o republică semi-prezidenţială. Istoria dezvoltării politice a Franţei demonstrează o preocupare permanentă pentru găsirea celor mai adecvate forme juridice de exprimare a unor principii constituţionale.
Franţa a cunoscut odată cu centralizarea statală, un regim de monarhie absolută exprimată în cunoscutele formule „L`etat c`est moi” şi „Apres moi le deluge”. Aceste maximă înfăţişau într-o formă concentrată întreaga viziune a monarhiei absolute despre personificarea puterii statului în persoana regelui şi despre paseismul concepţiei politice care calauzea monarhia franceză. În pofida luării de atitudine ale unor gînditori, ale unor oameni de înaltă cultură, care atrăgeau atenţia monarhiei asupra necesităţii de a se reorienta în concordanţă cu schimbările intervenite în viaţa socială, puterea absolutistă monarhică venea tot mai des în conflict cu realităţile sociale, cu cele economice, promovînd totodată un sistem care se caracteriza prin abuzuri şi încălcarea oricăror libertăţi cetăţeneşti.
Perioada revoluţionară 1789-1799. Această perioadă a fost o perioadă extrem de dinamică şi complexă caracterizată prin numeroase deplasări ale forţelor politice. Ea s-a axat în esenţă în jurul a trei structuri: Adunarea constituantă, Convenţia şi Directoratul, fiecare dintre ele reprezentînd un anumit moment de echilibru al forţelor politice revoluţionare şi reflectînd chiar unele concepţii diferite despre drept şi valorile umane.
Regimul consular şi imperial marchează trecerea la centralizearea puterii şi subordonarea rolului adunărilor. Beneficiind de un uriaş prestigiu, primul consul – Napoleon Bonaparte – avea să-şi întărească puterea de stat, sfîrşind prin a se proclama „împărat al tuturor francezilor”. Înfrîngerea lui Napoleon şi restabilirea monarhiei avea să ducă pentru o scurtă perioadă, la revitalizarea practicilor „fostului regim”. Cu toate acestea monarhia franceză restaurată prin Carta din 4 iulie 1814 avea să păstreze, totuşi, o anumită imagine a fostelor libertăţi care nu mai puteau fi ignorate de poporul francez.
Bibliografie
Nicolas Molfessis, Le Conseil Constitutionnel et le droit privé, Ed. LGDJ, Paris, 1997, p.47
Constituţia Franţei adoptată la 4 octombrie 1958
http://www.e-referate.ro/referate/Sistemul_politic_francez2005-03-18.html
http://drept.ucv.ro/RSJ/Articole/2007/RSJ4/013Girlesteanu.pdf
http://avocatura.lexignat.ro/avocatura-articole/-ORGANIZAREA-SISTEMELOR-JUDICIARE-FRANCEZ-SI-ROM%C3%82N-8
http://www.ier.ro/documente/arhiva_evenimente_2009/drept_national_si_european_28_09_09_sinteza.pdf
http://www.juspedia.ro/drept-civil/45/reprezentarea-in-dreptul-francez/
http://www.google.ru/url?sa=t&rct=j&q=dreptul%20francez&source=web&cd=2&sqi=2&ved=0CH0QFjAB&url=http%3A%2F%2Fwww.scribd.com%2Fdoc%2F69475012%2F6%2FConsecin%25C5%25A3ele-logodnei-in-dreptul-francez&ei=QoCyT769He7E4gSG-MDJCQ&usg=AFQjCNF2VUdUL287jxgxkl9gkYNVK0VUYw&cad=rjt
http://www.scribd.com/doc/37513941/Constitutia-Frantei
1 Ph. Malaurie, L. Aynès, Droit civil. Contrats spéciaux, 12 e édition, 1998/1999, Édition Cujas, Paris, p. 289.
2 Ph. Didier, De la représentation en droit privé, L.G.D.J., Paris, 2000, p. 48-49.